Skip to main content
Filter by Clasificare
Filter by Orase
Filter by Tari
Filter by Regiune
Filter by Plecare
Filter by Regim de masă
Filter by Tip de ofertă
Filter by Trip Types
Filter by Destinations
Filter by Keywords
Filter by Tematică
Filter by content type

Asigurări medicale

Indiferent dacă vrei să faci doar o scurtă deplasare în afara țării sau să te aventurezi într-un periplu extins, bagajul tău nu e complet dacă nu conține și ASIGURAREA MEDICALĂ DE CĂLĂTORIE – o investiție mică care te va ajuta să te bucuri liniștit de călătorie.

Prin partenerii noștri de încredere (Allianz Țiriac, EuroLife, Groupama, Mondial Assistance, Generali România Asigurare Reasigurare), vă putem oferi o gamă variată de produse, atât pentru călătoriile în scop turistic sau de afaceri, precum și pentru practicarea unor sporturi.

Câteva REMARCI importante:

  • Alege-ți cu grijă țara spre care vrei să călătorești deoarece asigurările nu acoperă acele destinații pentru care instituțiile oficiale au emis alerte de călătorie (datorită calamităților naturale sau războaielor);
  • Verifică exact ce asigură fiecare tip de poliță deoarece e posibil ca unele activități pe care vrei să le întreprinzi la destinație să nu facă parte din planul de asigurare (de exemplu activitățile sportive cu risc de accidentare ridicat);
  • În general, asigurările de călătorie nu acoperă afecțiuni cronice de care sufereai și înainte de călătorie, asigurând doar o mică sumă (aprox. 500 euro) în cazul agravării bruște a stării de sănătate;
  • În cazul asigurărilor storno, există o franșiză a companiei asigurătoare (aproximativ 10%).

Tipuri de ASIGURĂRI:

 

1. Asigurare MEDICALĂ simplă: acest tip de asigurare preia toate cheltuielile medicale, farmaceutice, stomatologice, cheltuieli cu repatrierea sanitară sau în caz de deces, în caz de îmbolnăvire sau accident, inclusiv răspunderea civilă în afara României;
Caracteristici:
• asistență 24/24
• suma asigurată de până la 50.000 euro, în funcție de teritorialitatea aleasă;
• cheltuielile medicale sunt preluate direct;
• acoperire de maxim 120 zile consecutive în scop turistic sau 365 zile în scop business pentru fiecare călătorie.

 

2. Asigurarea COMPLEXĂ de călătorie: e un pachet special gândit pentru vacanțe, funcționând ca asigurare storno din ziua achiziționării pachetului și până în ziua plecării, dar și ca asigurare medicală pe întreaga perioadă a șederii la destinație. De asemenea, această poliță acoperă și riscuri speciale cum ar fi falimentul companiilor aeriene, servicii necorespunzătoare la bordul avionului, sarcina înainte de plecarea în călătorie, anularea zborurilor de legătură.
Caracteristici:
• asistență 24/24 h;
• suma asigurată de până la 50.000 euro, în funcție de teritorialitatea aleasă;
• cheltuielile medicale sunt preluate direct;
• acoperiri suplimentare pentru situații de anulare a călătoriei, întreruperea călătoriei, bagaje, răspundere civilă, faliment companie aeriană etc.;
• acoperire de maxim 120 zile consecutive în scop turistic sau 365 zile în scop business pentru fiecare călătorie.

 

3. Asigurarea SPORTURILOR de AGREMENT la destinație: este un pachet de asigurare medicală creat special pentru iubitorii sporturilor de aventură. Nu contează unde s-a întâmplat evenimentul, in varf de munte sau pe un vas de croaziera, cheltuielile cu transportul sunt preluate si acoperite de la locul evenimentului pana la cea mai apropiată unitate medicala;
Caracteristici:
• asistență 24/24 h;
• valabilă doar pentru călătorii în Europa;
• suma asigurată de până la 50.000 euro, în funcție de teritorialitatea aleasă;
• cheltuielile medicale sunt preluate direct;
• acoperire pentru toate sporturile de aventură, maxim 120 zile consecutive pentru fiecare călătorie.